[lwptoc]
În 2014, la conferința Build, Microsoft a prezentat câteva capturi de ecran dintr-un viitor update pentru Windows 8.1. Compania își propunea să repare toate problemele pe care le avea Windows 8.1 și să atragă oamenii care încă foloseau 7 să facă upgrade. Lansare era programată pentru toamna aceluiași an, dar cu câteva săptămâni înainte, Windows 8.1 Update 3 a devenit Windows 10.
Microsoft a realizat că un nou update pentru Windows 8.1 nu îi va crește masiv cota de piață, din cauza numelui, dar un Windows complet nou, ar avea mari șanse să detroneze Windows 7, după mulți ani de domnie incontestabilă. La fel se întâmplă și acum, cu noul Windows 11, care tocmai ce a fost anunțat.
Noul Windows 11 – Rezolvarea unei probleme de ”10”
Pentru mai bine de șase ani, toată lumea a crezut că Windows 10 este ”ultima versiune de Windows”. Confuzia a venit chiar un dezvoltator Microsoft care a încurcat ”last” – ”ultima”, cu ”latest” – care la noi se poate traduce ”ultima”, dar și ”cea mai nouă”. El a vrut de fapt să spună: ”Windows 10 is the latest version of Windows”, adică ”cea mai nouă versiune de Windows”. Și de aici confuzia, pe care Microsoft nu s-a obosit să o corecteze, pentru că la început, chiar au vrut ca Windows 10 să fie cea mai nouă, dar și ultima versiune de Windows. Dar timpul, ne-a dovedit contrariul.
La început, Microsoft a definit Windows 10 ca un fiind mai degrabă un ”serviciu” și nu ”produs”. Modelul ”Windows As A Service”, propunea două update-uri majore pe an, care aduceau funcții noi și bug fix-uri. Și asta s-a și întâmplat. Din 2015, de la prima versiune (15H1), Windows 10 a avut numai puțin de 11 update-uri majore, mai multe decât macOS, iOS sau Android.
Deși prima versiune și ultima versiune sunt radical diferite, ele au același nume, Windows 10. În tot timpul ăsta, iOS a ajuns de la versiunea 8 la versiunea 15, iar Android de la versiunea 5.1.1 la versiunea 12. Windows 10, tot ”10” a rămas, in ciuda schimbărilor petrecute în timpul celor 6 ani. Faptul că acel ”10” nu devenea ”10.1” sau ”11”, a făcut ca interesul pentru acest OS să scadă. Windows 10 nu mai era ”cool”.
Evenimentele Apple sunt atât de urmărite, nu pentru că sunt de pe altă planetă și ne schimbă complet viața, ci pentru că mereu ai senzația de nou. Sunt milioane de articole scrise despre posibile funcții noi în viitorul iOS, care mereu vine cu o nouă versiune la WWDC.
Anul trecut am avut iOS 14, anul ăsta avem 15. iOS 15 nu a adus chestii care schimbă din temelii sistemul de operare, dar e mai nou (o spune matematica elementară). Deci, teoretic, mai bun. Cumva e credința asta, perpetuată de consumerism că ce e mai nou și mai bun. Nu e întotdeauna așa.
Cu toate astea, Microsoft și-a dat seama că pentru a genera din nou interes, trebuie să vină cu ceva nou.
Și așa s-a născut Windows 11.
Cum a devenit, peste noapte 10, 11
De ceva vreme se tot discuta despre noul update pentru Windows 10, cu nume de cod ”Sun Valley”. Acesta ar fi trebuit să aducă un nou design, noi iconițe și, în final, mai multă consistență la nivel de interfață. Windows 10 a suferit mereu din cauza asta, fiind o combinație între elemente din versiunile precedente, cu noi elemente, dar fără a avea un limbaj de design comun.
Deși a generat un pic de entuziasm, mai ales în comunitățile Windows, Sun Valley nu a fost privit ca mai mult decât un ”alt update major” pentru Windows 10. Nici presa nu a scris foarte mult despre el, pentru că nu genera click-uri, nu era interesant. Și nici Microsoft nu se agita foarte mult să îl promoveze. Toate acestea s-au schimbat radical când Microsoft a anunțat că Sun Valley este ”noua generație de Windows” și că în loc de Windows 10, se va numi Windows 11.
Și de aici a început toată nebunia. Zeci de mii de articole despre Windows 11, mii de video-uri pe YouTube, știri la televizor și chiar articole în ziarele tipărite. Era pentru prima dată în mulți ani de zile, când se discuta atât de mult despre Windows. A fost acel imbold de care avea nevoie Windows, pentru a fi din nou pe buzele tuturor. Din păcate, nu toată lumea e atât de entuziasmată de noul OS și pe bună dreptate.
O nouă ”generație de Windows”, o nouă ”generație de PC-uri” – de fapt aici e „buba”!
Windows 10 a fost un upgrade gratuit pentru cei care aveau 7, 8 sau 8.1. PC-urile care rulau decent 7, rulau OK și Windows 10, în teorie. Și, în practică, așa a și fost. Windows 10 se comporta cât de cât OK și pe un Core 2 Duo cu SSD și dacă erai OK cu performanța sistemului, Microsoft nu avea nicio problemă.
În timpul evenimentului de pe 24 iunie, Panos Panay, șeful diviziei Windows de la Microsoft, a anunțat că noul Windows 11 este un upgrade gratuit pentru utilizatorii de Windows 10, 8.1 și 7, cu condiția ca PC-ul lor să suporte noua versiune de Windows.
La început nu am fost foarte sigur la ce se referea. Apoi, am aflat că există o serie de cerințe minime de sistem, dar că ele trebuie să fie dublate și de un procesor suportat. ”OK”, mi-am zis: Dacă Windows 10 poate rula pe un Core 2 Duo și vechi, noul Windows 11 ar putea crește un pic cerințele, poate la un i3 de generația a 2-a sau ceva echivalent de la AMD.
Nu, Windows 11 nu poate rula pe un PC mai vechi de Intel generația a 8-a (și nici acelea nu sunt toate suportate) sau Amd Ryzen 2. Microsoft spune că va testa și generația 7 de la Intel și AMD Ryzen 1, dar nu promite că varianta finală a Windows 11 le va suporta.
Foarte mulți utilizatorii care au calculatoare potente, dar ”nesuportate”, sunt revoltați. Proprietari Intel Core i9 de generația a 7-a, sau AMD Ryzen 7 din seria 1000 sau 2000 se văd nevoiți, fie să schimbe PC-ul, fie să stea la mila Microsoft și să aștepta validarea procesoarelor lor, ca fiind suportate.
Pentru producătorii de hardware, cerințele de sistem ale Windows 11 sunt mană cerească, căci le vor crește vânzările. Cu toate astea, sper ca Microsoft să dea un pic înapoi și să mai ”relaxeze” cerințele de sistem.
Noul ”dușman de clasă”: TPM 2.0
O altă cerință de sistem obligatorie în noul Windows 11 este TPM 2.0. Simplu explicat, TPM (Trusted Platform Module) este un element hardware (integrat în procesor sau placa de bază) care stochează local chei de criptare/decriptare pentru drive-uri pe un PC sau laptop. Este și acum folosit pentru Bitlocker, mecanismul integrat în Windows pentru criptarea datelor de pe mediul de stocare. Dacă până acum, prezența acestui modul era opțională în Windows 10, în noul Windows 11 este obligatorie prezența și activarea lui. Microsoft spune că acest lucru este necesar pentru a scădea numărul de infecții cu malware cu care se confruntă utilizatorii de Windows.
Treaba este că deja marea majoritate a sistemelor au TPM 2.0 dar multe nu au activat acest modul pentru că nu a fost obligatoriu până acum. Dar se poate activa ușor din UEFI. Atâta doar că multă lume nici nu știa de acest modul sau ce făcea el până la anunțul despre cerințele de sistem … ați ghicit, pentru noul Windows 11.
Vorba lungă, sărăcia omului – TPM 2.0 a făcut valuri voluntar sau involuntar, mizând pe ignoranța multora dar nu creează o problemă majoră în general. Tot ceea ce creează este … un paravan zgomotos dincolo de care cineva își freacă mâinile sperând să facă vânzări de PC-uri în baza cerințelor de sistem pentru … procesoare.
Dacă vrei să afli mai multe detalii despre TPM 2.0, am scris un articol pe care îl găsești, accesând acest link.
